Zilele trecute am fost sa vad Eduard al III-lea. Neinspirat regizorul piesei, Alexandru Tocilescu. Ma puteti acuza de puritanism, insa cand ma duc la teatru sa vad Shakespeare, ma astept sa vad o interpretare clasica a unei piese clasice. Si, de fapt, poate multi spectatori, satui de tot mai frecventele abordari multimedia, aleg Shakespeare pentru acest clasicism. Dupa ce am vazut piesa insa, m-am intrebat pana unde poti merge cu modernismul in interpretarea unei piese de Shakespeare?
Primul soc: ce cauta jazz-ul pe coloana sonora? Nu vreau sa fiu prost inteleasa. Sunt o mare admiratoare a jazz-ului si-l apreciez cu orice ocazie il pot asculta. O buna prietena mi-a facut chiar si un cd un clasici ai jazzului iar intre Bessie Smith, Aretha Franklin, Dulce Pontes etc., nu stiam ce sa ascult mai intai. Cand insa l-am auzit pe Benny Goodman in timpul scenelor de dragoste din piesa (Dumnezeule, jazzul era atat de departe de a aparea!) m-am intrebat ironic daca nu cumva se induce idea ca Shakespeare fusese un vizionar ce anticipase, asemenea lui Nostradamus, evenimente importante ce aveau sa marcheze secolele viitoare. Am considerat insa ca s-a dorit de fapt, a transpune cat mai bine patima iubirii plina de pacat ce incepuse sa-l cuprinda pe Eduard, ca sa nu fiu prea conservatoare in judecarea piesei.
Al doilea soc: pentru a exprima maretia bataliei dintre armatele conduse de Eduard al III-lea si Jean Valois, ti se pune o proiectie despre…primul razboi mondial! O, si ce soc poate avea auditoriul care, intr-o piesa de Shakespeare, are “privilegiul” de a vedea imagini cu bombardamente terestre si marine deopotriva din primul razboi mondial! Impactul unei asemenea abordari este nimicitor si inoportun. In primul rand, proiectia aceea a reusit sa distruga total atmosfera secolului respectiv. In al doilea rand, te intrebi daca nu cumva regizorul iti insulta inteligenta. Batalia dintre francezi si englezi, oricat de mareata ar fi fost aceasta pentru cele doua tabere si istorie, in general, in niciun caz nu s-a ridicat la talia primului razboi mondial! In al treilea rand - si cel mai grav – proiectia video a atentat la ceea ce este mai de pret intr-o piesa de teatru: interpretarea actorilor.
Dialogul dintre Jean Valois (Serban Ionescu) si Eduard al III-lea (Ion Caramitru) apoi monologul excelent (cred!) al ultimului trec fara efect asupra publicului. Spectatorii sunt mult prea socati de proiectia video pentru a mai urmari desfasurarea evenimentelor pe scena. Am urmarit atenta reactia auditoriului. La sfarsit, un singur spectator s-a trezit sa salute cu aplauze monologul exceptional al lui Eduard al III-lea. Soarta piesei fusese transata iar derularea unor noi proiectii cu desene gen graffiti pentru a exprima introspectia celor doi mari regi inainte de ultima lupta a fost detaliul care a ucis fara drept de apel piesa. Pana unde poti merge, pana la urma, cu interpretarile moderniste ale pieselor lui Shakespeare? Pentru ca daca aceastea presupun sa treci pe plan secund piesa in sine (interpretarea actorilor si desfasurarea evenimentelor) pentru niste trucuri care nu-si au locul intr-o piesa clasica, sau un niciun caz, intr-o piesa de Shakespeare, atunci pot spune cu mana pe inima ca nu ma intereseaza.
Unele piese sunt frumoase in simplitatea lor. Nu cred ca trebuie sa insultam actorii pornind de la premisa ca acestia nu sunt indeajuns de buni sau suficienti pentru a face dintr-o piesa de Shakespeare una reusita. Si, din nou, nu cred ca trebuie sa abordam toate piesele de teatru din perspectiva modernista. Daca toti regizorii ar judeca intocmai ca Alexandru Tocilescu, oare ce s-ar intampla cu piesele clasice? Ar inceta sa mai existe? Haideti sa nu distrugem specificul clasic al operelor lui Shakespeare, unicitatea si atmosfera acestora.
La sfarsitul piesei m-am ridicat si am aplaudat totusi, cu sinceritate. Am aplaudat felul in care au jucat actorii (inclusiv generatia tanara) care, dincolo de sabotajul regiei, nu m-au lasat sa plec revoltata, inainte de terminarea ultimului act. Caramitru si Ionescu pot juca cu succes personaje shakespeariene iar ultimului i-as sugera sa se lase, oricat de bine ar castiga din asta, de telenovele. Pentru ca telenovelele nu fac cinste meseriei de a juca teatru.
